Costin Georgescu, fostul șef al Serviciului Român de Informații (SRI), a murit în Elveția, la vârsta de 81 de a ani.
Georgescu se afla internat într-o clinică din Țara Cantoanelor, într-o stare foarte gravă.
Fost director al SRI, Costin Georgescu, un liberal declarat, a trecut în lumea celor drepți vineri, 23 iunie 2023.
Costin Georgescu, născut la Craiova, la data de 22 februarie 1942, a absolvit Facultatea de Construcții Hidrotehnice din cadrul Institutului de Construcții București, în anul 1967.
Membru marcant al PNL, Costin Georgescu a coordonat Departamentele funcționale ale Convenției Democrate Române (1993-1996). După alegerile din octombrie 1996, el a fost ales deputat de Alba pe listele Convenției Democrate Române. În această calitate, a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților.
A demisionat din Parlamentul României la data de 2 iunie 1997, fiind înlocuit de Dan Coriolan Simedru.. Decizia a fost luată printr-o Hotărâre a Parlamentului României, adoptată în ședința comună a celor două camere.
În calitate de șef la SRI, Costin Georgescu s-a poziționat drept unul dintre adversarii declarați ai Legii Ticu. Concret, s-a opus deconspirării ofițerilor SRI care au lucrat pentru Securitate.
În decembrie 2000, după ce Convenția Democrată din România a pierdut alegerile, Costin Georgescu a demisionat din funcția de șef al SRI.
La scurt timp, însă (12 ianuarie 2001), Costin Georgescu avea să fie acreditat ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Cipru. A fost rechemat în țară la data de 24 august 2004.
Costin Georgescu era căsătorit și avea două fete.